duminică, 9 martie 2014

Zece ani









     In 2004 am ajuns sa lucrez pe Aeroportul Baneasa, poate din intamplare;  nu aveam nici o legatura cu aviatia, nu stiam cu ce se mananca sa lucrezi intr-un aeroport, o fi  fost destinul , cine stie, dar pana la urma sunt bucuros pentru acest lucru si, in acesti zece ani, de cand sunt pe Baneasa am descoperit  o alta lume, straina mie pana atunci. A fost ca un dus rece in viata mea , care treptat a devenit o baie intr-o mare calda, albastra, curata si  linistitoare, asta sa fac o comparatie cu mediul din care veneam. Aeroportul Baneasa, pentru mine inseamna deja zece ani sau…acasa.  Am suferit la randul meu ca si altii de altfel, atunci cand am vazut platforma goala, dintr-o data si care astept sa se umple la loc, cum a fost o vreme.  Pe Baneasa am intalnit oameni care m-au acceptat asa cum sunt, un novice venit pe un aeroport, nu stiam pe unde sa merg sau ce inseamna LVO, dar cu timpul colegii si sefii de departamente au fost langa mine si nu m-au indepartat, am simtit prietenia tuturor indiferent de firma sau serviciul in care activau. Aici am reintalnit sentimentul de pe nava, colegii si sefii tai sunt si prietenii tai, ne ajutam reciproc si ramanem prieteni si in afara serviciului. Lucru pe care inca multi vor sa il opreasca si acum dupa zece ani.  Am intalnit in primele zile ale mele pe platforma, cred era prin Ianuarie 2004 pe cei de la RAS, nefacand  totusi  parte din serviciul lor,  au fost primii care m-au acceptat si care nu m-au respins. Am avut in acesti  ani nopti  pierdute langa cei de la  tura. Am avut parte si de nemultumirile pasagerilor cum ca de ce este ceata si avionul nu poate ateriza, “R’ati ai dracu’ cu aeroportul  vostru cu tot ”, am avut si neplaceri din cauza vreunui  angajat al unei  companii ,  care a pierdut bagajul, aceleasi huiduielei si acelasi “ R’ati ai dracu’ cu aeroportul vostru cu tot”. Oameni care au lucrat pe Baneasa, frumosi  la suflet si de care sunt legat sufleteste.  Am fost langa ei la uniri de destine frumoase,  atunci cand cantam impreuna  cu Seba si AmIrou la nunta  Paulei  Capitane de judet… Cand isi furau saruturi  Victor Harabagiu, al nostru Comandatul Adjunct si fata cea mica, firava si draguta de la My Air, pe langa usile glisante. Au fost zile si ani in care am asistat cum s-a ridicat Blue Air-ul, de la prima cursa catre Timisoara si a primei cursa ca insotitoare de bord a Ioanei Stoian, pana la incurcarea pasagerilor de Sttugart cu cei pentru Timsoara de catre….  Aeroportul Baneasa  inseamna un avion iesit din ceata chiar pe directia pistei. Pilotul stia unde este pista, doar venea  acasa, aterizau cu ochii inchisi. Am stat la dezapezire cu zilele si noptile, megeam la familie cand se termina cu ninsoarea si pista sau platforma erau curatate.  Cei din afara nu stiu ce inseamna sa stai la -10 de grade cu vant in rafale de 60- 70 km/h si sa  te rogi la Dumnezeu sa inceteze si tocmai atunci ploapele iti ingheata, degetele sunt amortite si incerci sa  strangi cat poti de tare coada lopetii si nu vezi unde este baliza sau marginalul. Te uiti in spate si vezi ca lampa de balizaj nu se mai vede si te gandesti ca trebuie sa vina YR- …la aterizare. Vant  si ploaie care iti patrunde in vene prin fiecare por de pe fata, prin piele, vantul care iti seaca vlaga si iti usuca mainele. Soarele,  care te arde cu orele la 60 de grade la pista, si pe platforma,  care iti topeste talpa, betonul care te mistuie si care te face pentru moment sa iti aduci aminte de zapada, lopata si balize. Ai mirosul de cherosen  in nari si vuietul grupului care iti tiuie in urechi. Uneori stai in soarele arzand   pe calea de rulare turnand RDD, pentru ca spectacolul aerian sa poata incepe la data scrisa pe program,  te gandesti ca trebuie sa tragi ca totul sa fie bun de zbor pana dimineata. Uneori  stai in liniste si privesti la aeronavele care vin si pleaca, unele poate le vezi pentru prima si ultima data. Uneori le vezi in fiecare zi si te intersectezi cu pilotii si mecanicii, care poate vor sa intre si ei in vorba cu tine, dar nu au timp, sunt si ei pe fuga, timpul ii face mai morocanosi, mai distanti, dar nici ei nu sunt  asa cum par la prima vedere, sunt sigur. Am avut ocazii in care eram cu totii la petreceri, deconectati de platforma, de pista si de chek-in, de bagajele pierdute si certurile cu pasagerii. Sunt putine ocaziile cand stai de vorba in liniste cu cei care fac si au facut parte din viata Banesei . Te saluti din priviri cu unul si cu altul, alteori stai in alarma cand aeronava are probleme si vine la aterizare cu o roata lipsa si pilotul pune roata buna, nu se intampla nimic rau, totul a iesit . Alteori stai si astepti sa vezi un 747 Jumbo Jet aterizand  sau sa faci o fotgrafie in brate cu Cupa UEFA, impreuna cu cei de la protocol. Alteori dimineata,  te salutai  in trecere cu Iovan si dupa  cateva ore treceai pe langa masina lui ramasa in parcare… Fiecare din cei care au lucrat si lucreaza  poate au avut clipe mai bune sau mai putin bune.  Poate acasa au avut probleme, nu spuneau, dar se vedea,  incercam sa ne ajutam intre noi, sa fim uniti acolo, pe Baneasa.  Stiu, Baneasa este un aeroport  vechi, mic, dar este locul unde lucrez si incerc sa pun suflet in ceea ce fac. Multi ne injura si ne huiduie: Voi cu aeroportul vostru vechi  si de rahat, nu mai scapam odata de voi. Sunt multi care spun asta, i-am auzit si i-am citit. Nu stiu care este motivul lor, nu stiu de ce au ura aceasta evidenta cu care rostesc aceste cuvinte si dispretul aratat din atitudinea lor,  fata de cei care lucram acolo, nu o inteleg. Te masoara din calcaie pana in varfulul crestetului si esti deja catalogat…de pe Baneasa. Am invatat sa nu ii mai bag in seama, sa nu le mai acord importanta,  ii ignor, dar cand lucrezi si  te duci la serviciul cu sufletul , sentimentul de satisfactie  ca iti faci treaba acolo unde esti  este  mult mai  puternic decat atunci cand treci printr-un cordon de “oameni “ aliniati impecabil, la cravate asortate cu acele costume scumpe si negre la culoare, dupa ultima moda, de unde primesti huiduieli, cuvinte urate care dor, dispret si doar scarba din partea lor la vederea ta. Dar ai satisfactia cuvintelor  bune si a colegialitatii pompasilor sau a baietilor de la balizaj. Sunt zile in care stai la dezapezire cu cei de la auto care te primesc in cabina frezei  sa te incalzesti putin. Alteori stai cate o zi intreaga cu cei de sol si esti  in preajma  aeronavelor a traficului si a problemelor de pe platforma.  Am avut si zile in care am stat impreuna cu cei de ticketing sau check-in sa facem farse colegilor, sa radem unul de altul si sa facem in asa fel incat sa ne dispara inclestarea zilei de munca. Sunt nopti ramase peste program si in care esti chemat la o cafea fierbinte, aromata si cu gust de Baneasa de catre directorii si sefii de servicii, care incearca si ei sa iti alunge oboseala de pe chip si suflet.  Cine sunt eu?   Sunt unul chelios,  atarn in jurul  a 100 de kilograme,  mai mult sau mai putin in functie de anotimp. Pana sa calc prima oara pe platforma Banesei  am lucrat in cluburi de noapte si pe vapoare, departe de mine aviatia.  Uneori  sunt galagios, alteori injur şi chipul arata de parca ţi-aş scoate sufletul,  daca mi se pare ca te uiţi urat la mine. Ce nu stiu multi este faptul ca si eu am sentimente  ca si  voi toti, ca am cea mai frumoasa casnicie din lume. Am plans cand fata mea a fost operata, fara sa ma vada nimeni, nici chiar mama ei.  Pot spune ca Baneasa  are vraja  ei, veche, venita de pe timpul Ioanei Cantacuzino si a fratelui sau.  Baneasa  a fost pentru multi din cei care inca sunt in aviatie inceputul, poate ei nu se mai uita inapoi, nici nu sunt de condamnat, dar ceva din magia Banesei  a ramas si in sufletele lor, vreau eu sa cred. Baneasa cea veche si aratata acum cu degetul de toti care au trecut pe aici, un loc refacut in 1948 si proiectat pentru nevoieile anilor 50 – 60, dar care odata cu trecerea timpului a ramas la fel. Poate sa poarte peste terenul ei ceva din sufletul Cantacuzinilor, poate cate ceva din sufletul pilotilor si a celor care au trecut de-a lungul timpului pe platforma si iarba ei. Baneasa  a ramas batrana doamna a aviatiei romanesti, frumoasa la inceput, acum imbatranita de timp, dar  care inca traieste prin cei care au avut-o.   
 Toate acestea, chiar si acum, dupa atata vreme adunata peste iarba Banesei,  ramasa de prin 1928, ca prietenii  mei din turn, Costin sau Paul sa auda glasul Comandantului Adjunct prin statie: “Pista libera, curata  buna de zbor”.  























duminică, 2 februarie 2014

Comana, unde s-au dus cand au apus...

Sambata 1 Februarie, iarna, zapada, frig.
Locatie: Parc Aventura Comana
Subiect: Workshop cu Dragos Grijincu despre anul calului 2014.

Surpriza placuta a fost aparitia cailor condusi de personaje imbracate in tinutele anilor in care domnea Tepes Voda. Combinatie placuta, surprinzatoare si la care au inceput sa imi vina in minte cuvintele cantecului lui Vali Sterian,
Unde s-au dus, cand au apus, caii si ...